Constituţia apostolică „Veritatis gaudium” cu privire la universităţile şi facultăţile bisericeşti[2018-01-29]Papa FranciscBiroul de Presă al Sfântului Scaun a publicat luni, 29 ianuarie 2018, Constituţia apostolică „Veritatis gaudium” a Papei Francisc cu privire la universităţile şi facultăţile bisericeşti. „Bucuria adevărului (‘veritatis gaudium’) exprimă dorinţa arzătoare care face neliniştită inima oricărui om până când nu întâlneşte, nu locuieşte şi nu împărtăşeşte cu toţi oamenii Lumina lui Dumnezeu”, scrie Pontiful la începutul constituţiei apostolice. „Adevărul, de fapt, nu este o idee abstractă, ci Isus, Cuvântul lui Dumnezeu în care este Viaţa, Lumina oamenilor (cf. Ioan 1,4), Fiul lui Dumnezeu care este totodată şi Fiul omului”, citim în materialul de prezentare de pe situl Radio Vatican. „Numai El, ‘prin însăşi revelarea misterului Tatălui şi a iubirii Acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării proprii’ (Gaudium et spes, 22)… Strâns legat de misiunea Bisericii de a vesti Evanghelia este şi vastul şi pluriformul sistem de studii bisericeşti care a înflorit de-a lungul secolelor din înţelepciunea poporului lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi în dialogul şi discernământul semnelor timpurilor şi ale diverselor expresii culturale”. Conciliul Vatican II, promovând cu vigoare şi profeţie reînnoirea vieţii Bisericii, a recomandat în decretul „Optatam totius”, subliniază Sfântul Părinte, o „fidelă şi creativă revizuire a studiilor bisericeşti”. Această îndatorire, după un studiu atent şi o experimentare înţeleaptă, s-a exprimat în Constituţia apostolică „Sapientia christiana”, promulgată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 15 aprilie 1979. Cu ajutorul acesteia, a fost promovată şi perfecţionată angajarea Bisericii în favoarea „facultăţilor şi universităţilor bisericeşti care se ocupă în mod particular de Revelaţia creştină şi de disciplinele legate de aceasta şi care, de aceea, se raportează mai strâns la însăşi misiunea ei de evanghelizare”, împreună cu celelalte discipline care, „deşi nu au o conexiune particulară cu Revelaţia creştină, pot fi de mare folos totuşi la lucrarea de evanghelizare”. „La o distanţă de aproape patruzeci de ani, în fidelitate faţă de spiritul şi orientările Conciliului Vatican II şi ca o actualizare oportună a acestuia, este astăzi necesară şi urgentă o actualizare a acelei constituţii apostolice. Aceasta, într-adevăr, rămânând pe deplin valabilă prin viziunea profetică şi conţinutul clarvăzător, cere să fie integrată cu dispoziţiile normative care au fost emanate între timp, ţinând cont totodată de progresul studiilor academice din ultimele decenii, precum şi de contextul socio-cultural care s-a modificat la nivel planetar, alături de cele recomandate la nivel internaţional ca actualizare a diferitelor iniţiative la care Sfântul Scaun a aderat. Ocazia este prielnică pentru a proceda cu o determinare ponderată şi profetică la promovarea, la orice nivel, a unei relansări a studiilor bisericeşti în contextul noii etape a misiunii Bisericii, marcată de mărturisirea bucuriei care izvorăşte din întâlnirea cu Isus şi din vestirea Evangheliei Sale”. Constituţia apostolică „Veritatis gaudium”, după primele şase numere introductive, prezintă în prima parte „Normele comune” privind natura şi finalitatea universităţilor şi facultăţilor bisericeşti, comunitatea academică şi conducerea acesteia, profesorii, studenţii, oficialii (secretarul, bibliotecarul, economul şi alţii), programul de studii, gradele academice şi celelalte titluri, subsidiile didactice, administraţia economică, planificarea şi colaborarea facultăţilor. În partea a doua, constituţia prezintă „Normele speciale” pentru unele facultăţi care ocupă un loc particular în viaţa Bisericii: facultăţile de teologie, drept canonic, filozofie şi alte facultăţi. „Normele finale” aduc precizări privind aplicarea noilor dispoziţii: actuala constituţie apostolică va fi pusă în aplicare începând cu prima zi a noului an academic 2018-2019 (sau 2019, după calendarul diferitelor regiuni). Universităţile şi facultăţile trebuie să prezinte la Congregaţia pentru Educaţia Catolică până la 8 decembrie 2019 propriile statute şi programa de studii, revizuite în conformitate cu această constituţie. În fine, documentul Papei Francisc „Veritatis gaudium” este însoţit de decretul de aplicare („Normele aplicative”) promulgat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică, vizând punerea în aplicare a noii constituţii apostolice. Potrivit datelor oferite la conferinţa de presă de prezentare a constituţiei apostolice, facultăţile bisericeşti sunt 289, iar instituţiile afiliate, agregate sau încorporate, 503. Totodată, universităţile catolice sunt 1.365, înfiinţate în diferite ţări pe baza legislaţiei locale şi recunoscute de atât de episcopatul naţional cât şi de Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1674, Ultimul acces: 2026-10-16 12:11:48
|
Timp total: 0.04s...
[]:1